Recunoașterea emoțiilor este importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor

București, 2 Octombrie: S-a lansat prima carte românească despre emoțiile copiilor, adresată copiilor. Primul volum din seria ”Recunoaște Emoția”, cartea ”Sunt copil. Cum mă simt?” conține zeci de situații cu care cei mici se pot identifica.

”Sunt copil. Cum mă simt?” este o unealtă ce poate fi folosită cu succes la recunoașterea simțurilor și sentimentelor copiilor, dar și la înțelegerea și acceptarea lor, venind în ajutorul părinților, bunicilor, educatorilor. Cartea ajută pe cei mici să identifice corect emoțiile, iar pe adulți să se poziționeze ca și suport pentru aceștia, fară să îi critice.

”Proiectul seriei Recunoaște Emoția a început din dragoste pentru propriul copil și din lecțiile pe care le-am învățat împreună în ultimii șase ani. Am pornit de la întrebarea ”Ce simt copiii când nu simt ce simți tu și ce simt când tu nu simți ce simt ei”, o întrebare la care și eu a trebuit să găsesc răspunsuri în relația cu copilul meu. Rezultatul este această carte, care ușurează recunoașterea emoțiilor celor mici și a situațiilor în care ele pot apărea, atât de către copii, cât și de către părinți. Aceștia se confruntă deseori cu situații în care copilul nu știe sau nu verbalizează ce simte si nu-l pot ajuta.” spune Corina Bimbașa, autoarea seriei.

”Cred în rolul pe care îl are educația emoțională la copii, încă din primii ani, în crearea unei baze bune pentru o dezvoltare emoțională sănătoasă” continuă Corina.

Modelarea comportamentelor copiilor este făcută deseori prin consecințe, iar consecințele aplicate copiilor însoțite de furie generează mai multă furie. Consecințele aplicate copiilor însoțite de empatie, duc la învațare. Această carte este un îndemn către toți adulții care au în jurul lor copii, să îi ajute să-și învețe emoțiile, rostul lor și, ulterior, cum să le gestioneze.

Cartea este destinată copiilor între 2 și 6 ani, pornind de la stări și întâmplări dintre cele mai întalnite la copiii de această vârstă, fiind atent ilustrată cu animale și ușor de înțeles.

Corina Bimbașa este un părinte al unui băiat de aproape 6 ani cu care a descoperit importanța exprimării emoțiilor și cum contribuie o discuție despre “cum te-ai simțit” la legătura dintre părinte și copil și mai ales la dezvoltarea emoțională sănătoasă a copilului.

Din seria Recunoaște Emoția vor urma:

Sunt la școală. Cum mă simt? pentru copii între 6 și 12 ani;

Nu mai sunt copil. Cum mă simt? pentru copii mai mari de 12 ani.

Primul volum al seriei ”Recunoaște Emoția” poate fi comandat pe email la adresa recunoasteemotia@gmail.com.

Mai multe informatii pe facebook.com//Recunoaste Emotia 

 

Leave a Reply