De 1 iunie copilul tau poate deveni ghid de muzeu. Inscrie-l la evenimentul Ghidușii Muzeelor!

În perioada 3 mai – 1 iunie 2014 are loc Ghidușii Muzeelor, un eveniment special dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. Evenimentul se desfășoară în cadrul a patru dintre cele mai frumoase muzee din București și le oferă copiilor șansa de a descoperi lumea fascinantă a acestora, nu din perspectiva obișnuită a vizitatorului, ci din cea a ghidului de muzeu.

Ghidușii muzeelor este un eveniment cultural organizat de Garmy Kids Grădiniță și Afterschool, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național ,,George Enescu”, Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Național al Pompierilor – Foișorul de Foc.

Într-o primă etapă, copiii participă la o serie de cursuri interactive, ce vor avea loc între 3 și 24 mai. Cei mici vor învăța secretele meseriei unui ghid de muzeu și cum să devină la rândul lor îndrumători, în timpul Weekendul Ghidușilor, 31 mai – 1 iunie. Folosindu-și cunoștințele deprinse, copiii își pun ecusoanele de ghiduși și îi așteaptă pe vizitatori pentru a-i conduce în lumea muzeelor. Părinții, bunicii, profesorii, prietenii și toți cei interesați sunt așteptați pentru a fi încântați de micii ghiduși care le vor arăta, cu bucuria și inocența copilăriei, o altă față a muzeelor din București.

Înscrierea la eveniment se face pe site-ul www.garmykids.ro, între 1 – 30 aprilie, taxa de participare este de 20 de lei, toate fondurile strânse vor fi folosite pentru a cumpăra cadouri de 1 iunie copiilor dintr-un centru de plasament. Prezența la cursuri este obligatorie pentru participarea la Weekendul Ghidușilor. Copiii pot alege un singur muzeu pentru care să devină ghiduși, numărul de locuri disponibile fiind de 12 copii pentru fiecare muzeu în parte.

Mai multe detalii puteți afla pe site-ul www.garmykids.ro sau urmărindu-ne pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/GarmyKids.

Leave a Reply