Atelier creativ pentru copii – colaj & pictura @ The Trafalgar – 2 noiembrie

Modelaj The Trafalgar

The Trafalgar Pub & Restaurant (str. David Emanuel, nr. 4A, sector 1, București) are porţile întotdeauna deschise pentru întreaga familie!

În luna noiembrie, seria evenimentelor adresate copiilor începută în vară continuă. Astfel, The Trafalgar adresează o invitaţie tututor micuţilor şi părinţilor, cu ocazia atelierelui creativ de modelaj organizat sâmbătă, 9 noiembrie, în incinta restaurantului. Atelierul este susținut de psihologul Gabriela Hobeanu și se va desfășura începând cu ora 11:00.

Atelierul se adresează copiilor cu vârste între 4 și 7 ani și reprezintă un prilej suplimentar de a lega prietenii și de a-și descoperi noi hobby-uri şi aptitudini. Caracterul educativ se îmbină cu activități atractive pentru cei mici, atelierul având ca scop stimularea creativității și descoperirea înclinațiilor native. Astfel, dacă în cadrul ediţiilor precedente s-au desfăşurat activităţi de pictură, decupaj şi colaj, în această săptămână copiii vor lua contact cu noţiuni de modelaj. Fiecare ediţie a atelierelor are o tematică diferită, întotdeauna pe gustul celor mici. La finalul fiecărui atelier, aceştia vor putea lua acasă propriile creaţii.

Atelierele creative organizate de The Trafalgar sunt o activitate ideală de weekend pentru familiile aflate în căutarea unei oaze de liniște și relaxare în centrul Bucureștiului după plimbarea de dimineață în parc. Astfel, nici părinții nu vor fi ignorați, aceștia având posibilitatea de a profita de vremea însorită de toamnă pentru se relaxa pe terasă sau în interiorul restaurantului alături de prieteni la o gustare copioasă, în timp ce micuții se află pe mâini bune. Pregătirea și experiența în domeniu a Gabrielei Hobeanu – mămică la rândul său – garantează rezultate deosebite într-o atmosferă de neuitat. Cu siguranţă copiii îşi vor dori să revină şi la următoarele ediţii!

Leave a Reply