Campionatul poveștilor cu scriitoarea Ioana Nicolaie, ediția Cui i-e frică de calculator. Juniorii

Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi așteaptă pe cei mici împreună cu părinții sau bunicii lor sâmbătă, 21 martie, la ora 11.00, la Campionatul poveştilor – Atelier de povestit şi desenat cu scriitoarea Ioana Nicolaie.

Vouă vă e frică de povești? Nu?! Ei bine, nici celor douăzeci de copii din toată țara câștigători ai concursului Locuiește în poveste, inițiat de Editura Arthur, nu le-a fost. Au scris niște povești nemaipomenite și acum, autori în toată regula, nu dau doar autografe, ci vor să participe și la Campionatul poveștilor.

Dacă vreți să-i cunoașteți și să faceți parte din aceeași echipă cu ei, vă așteptăm la Librăria Humanitas Cișmigiu. Ne vom juca împreună, plimbându-ne prin computere, prin cosmos, dar și prin povești care de care mai năstrușnice. Acceptați provocarea?

Koh-I-Noor și Editura Arthur oferă la final premii celor mai îndrăzneți și vizionari copii.

Intrarea este gratuită.

Leave a Reply