Programe noi de toamnă Da’DeCe

Experiența de trei ani fantastici Da’DeCe se concretizează în programe noi de toamnă, pentru copii de 2-8 ani, în locuri culturale, prietenoase și interactive. Începând cu jumătatea lunii septembrie, vă aşteptăm să învăţăm despre muzică şi mișcare creativă la Muzeul George Enescu, să descoperim istoria artei în cadrul programului pentru grădiniţe sau să petrecem pe cinste împreună cu Harap-Alb!

Muzeul vibrează, programul pentru familii cu copii de 2-6 ani de la Muzeul George Enescu

După succesul avut de programul Muză. Muzică. Muzeu, ne-am dorit un nou program mai activ, mai vesel şi mai creativ: Muzeul vibrează. Cum acest loc deosebit are încă atât de multe poveşti fermecătoare, începând cu 13 septembrie, vă aşteptăm în fascinantul spaţiu al muzeului pentru un program vibrant de educație prin muzică și mișcare creativă, organizat de echipa de educatori Da’DeCe împreună cu muzicieni. Activităţile propuse sunt potrivite pentru întreaga familie, astfel copiii şi părinţii se vor juca creativ prin mișcare, se vor familiariza cu obiectele de patrimoniu din cadrul muzeului ce amintesc de copilăria compozitorului, prin intermediul muzicii şi mișcării creative vor afla despre viața şi opera acestuia, vor învăţa cum îşi pot face propriile lor instrumente muzicale sau ce fel de sunete scot acestea.

Detalii despre înscrieri: http://www.asociatiadadece.ro/program/muzeul-vibreaza/

Program pentru grădiniţe de istoria artei sau terapie prin artă pentru copii

Pornind de la curricula școlară, atelierele propuse grădiniţelor abordează temele din programă prin intermediul unor tehnici artistice inedite. Timp de aproximativ o oră, împreună cu artiști plastici sau educatori, cu o experiență bogată în lucrul cu copiii, cei mici descoperă o percepție personală asupra culorii și formei. În cadrul atelierelor, se porneşte de fiecare dată de la ceva concret: un artist, o țară, un anotimp, o meserie, o operă de artă etc. Printr-o scurtă discuție, se crează o poveste care se va naște apoi din mâinile copiilor prin tehnicile de lucru folosite: pictură în tempera, pictură în acrilic sau acuarelă pe diverse suporturi (lemn, hârtie, carton, sticlă sau faianță), linogravură, modelaj în lut, tehnici mixte folosind diverse tipuri de materiale.

Detalii despre înscrieri: http://www.asociatiadadece.ro/program/programe-gradinite/

Petreceri tematice pentru cei mici, cu surprize noi!

Pentru că ştim că una din provocările meseriei de părinte din ziua de astăzi este să găseşti mereu idei noi prin care să-ţi provoci copilul la joacă şi la noi descoperiri, echipa de educatori Da’DeCe îţi propune o alternativă amuzantă si relaxantă de sărbătorire a piciului tău: o petrecere împreună cu Harap-Alb! Petrecerea se desfăşoară în spaţiul primitor de la Zeppelin Schule, durează aproximativ 3 ore, se adresează copiilor cu vârste între 3 şi 7 ani și părinții acestora. Ghidaţi de însuşi Harap-Alb şi de Sfânta Duminică, cei mici vor avea parte de o reinterpretare a poveştii, la care se adaugă jocuri şi probe special create, ateliere de creaţie adaptate temei, baloane cu porunci, recuzită aferentă, costume pentru copii şi educatori, teatru kamishibai si muzică de dans în ritm de basm.

Echipa Da’DeCe poate oferi şi concepte de petreceri personalizate, în funcţie de preferinţele micuţilor, dând viaţă poveştilor, cărţilor şi filmelor preferate.

Mai multe detalii despre: http://www.asociatiadadece.ro/program/petreceri-harap-alb/

(sub denumirea anterioară: Asociația De dragul artei) își propune dezvoltarea creativității și încurajarea curiozității naturale a copilului în raport cu obiecte semnificative pentru cultură și civilizație prin diverse activități de improvizație artistică.  Pentru oferta noastră completă de programe, vizitați-ne pe www.asociatiadadece.ro, https://asociatiadadece.wordpress.com/ sau pe  https://www.facebook.com/asociatiadadece.

Leave a Reply