Azi sunt … Bucătar!

Când ai gătit ultima oară împreună cu copilul tău?
De câte ori te-a întrebat copilul tău cu ce te poate ajuta în bucătărie și tu ai spus că nu are cu ce, pentru că este prea mic?
Care este printre primele jocuri de rol pe care îl fac copiii?
Toate răspunsurile au un numitor comun: gătitul.
Ca femei, ne petrecem cea mai mare parte a timpului de acasă în bucătărie sau făcând curat. De multe ori, ne reproșăm că nu acordăm suficientă atenție copilului nostru, iar timpul zboară prea repede.
Dar ce-ar fi dacă o parte dintre activitățile casnice le-am face împreună cu cei mici? Nu ne gândim să îi punem să calce rufe sau să pregătească masa de Crăciun, dar avem posibilitatea de a petrece timpul împreună cu copiii și să le arătăm atât importanța activităților casnice, cât și cum să facă distincția între lucrurile mai mult sau mai puțin importante.
Vă invităm la un program în care, împreună cu copiii noștri vom prepara pizza.
Da, pizza sănătoasă – pentru că noi promovăm modul de viață sănătos (indiferent dacă vorbim de alimentație – vă amintiți desigur programul nostru de prăjituri fără foc sau de sănătatea fizică – avem și programe în colaborare cu medici, cum să se fardeze adolescentele) și petrecerea unui timp de calitate cu copiii noștri.
Vedem cum arată o bucătărie profesionistă,învățam de la un bucătar șef, preparăm singuri blatul și sosul de roșii, aflăm de unde provin ingredientele

și mici secrete ale bucătăriei destăinuite de Chef Eduard Istoc (singurul bucătar șef din București care se ocupă și de copiii din asociațiile de cercetași).
La final, mâncăm sub dudul vechi de 200 de ani de pe terasa restaurantului Morgan La Dud cele 2 pizza pe care fiecare pereche le-a pregătit.
Ca de obicei, vă așteptăm cu mare drag, dar vă rugăm să nu uitați că echipa familiei voastre este cea mai importantă – participați alături de copilul și oferiți-i momente de neuitat!

Leave a Reply