”Ora de Ecologie” 30 septembrie.2013

eco

În data de 30 septembrie 2013, Revista InfoMediu Europa sub patronajul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu şi Asociaţia Iris Terra Green, cu sprijinul Primăriilor şi Inspectoratelor şcolare judeţene a organizat în cadrul campaniei „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informaţie, Acţiune” – Campanie de Educaţie Ecologică şi Mediu – Ediţia 2013”, etapa a II-a ”Ora de Ecologie” pentru şcolile din Municipiul Bucureşti: Sectoarele 3, 4, 5 şi Judeţul Ilfov (Brăneşti, Baloteşti, Dascălu, Chitila)

La Bucureşti a debutat cea de-a doua etapă a proiectului ”EcoAtitudine”, iar ora de ecologie a avut loc la Centrul de Conferinţe Auditorium Pallady .

La eveniment au participat elevi din cele 14 şcoli înscrise în proiect din Bucureşti şi Ilfov, însoţiţi de către un cadru didactic. Alături de aceştia la eveniment au participat şi : Stere Creţu – Organizator/ Preşedinte SC Infomediu Europa & Parteners SRL; Simona Săceanu- Director executiv APM Bucureşti; Liana Buzea – Fondator Iniţiativa Naţională -”Plantăm fapte bune în România” .

Evenimentul a debutat cu o scurtă descriere a ceea ce va cuprinde Etapa a II-a :

  • ”Reciclarea EcoAtitudine”- Concurs între şcolile implicate în campanie, privind colectarea selectivă a deşeurilor din hârtie-carton, plastic, PET, aluminiu, sticlă.
  • ”Mascota EcoAtitudine”- Concurs individual, adresat elevilor
  • ”Agentul EcoAtitudine”- Concurs individual adresat profesorilor coordonatori.
  • ”Ora de ecologie”- Spectacol de Magie.

În premieră, în cadrul campaniei, componenta „Ora de Ecologie” s-a desfăşurat într-un format nou, prin prezentarea unui spectacol de artă şi magie ECO MAGIC ART susținut de Teatrul de magie “Andrei Teaşcă” unde copii au făcut cunoştiinţă şi au interacţionat cu magicianul: Mister ECO.

Timp de două luni și jumătate campania „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informaţie, Acţiune”, etapa a II-a, Ediţia 2013, îşi propune, ca alături de cei peste 100.000 elevi din clasele I-VIII, din Slatina, Pitești, Ploiești, Buzău, Focșani, Tulcea, București – Sector 3, Sector 4, Sector 5 și județul Ilfov, cadre didactice şi parteneri implicaţi în proiect, să ofere o viziune completă şi complexă a dezvoltării „conceptului eco”, prin stimularea potenţialului artistic şi creativ, precum şi a importanţei colectării selective a deşeurilor (hârtie-carton; plastic,PET, aluminiu, sticlă).

Ne bucurăm să vă aducem la cunoştinţă și faptul că începând cu etapa a II-a a campaniei va fi alături de noi „Plantăm fapte bune în România”, iniţiativă naţională de împădurire bazată pe voluntariat, a cărei misiune este să crească şi să protejeze păduri, implicând aproape 7000 de voluntari din şcoli, companii, ong-uri, autorităţi, mass media şi public larg.

Obiectivele noastre comune şi anume promovarea beneficiilor colectării selective a deşeurilor şi creșterea gradului de conştientizare a publicului larg asupra obligaţiilor de mediu, ne-au convins să ne unim forţele pentru a veni în sprijinul elevilor cu un proiect extins, de amploare, cu mai multe avantaje pentru aceştia.

Şcolile din Municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov care participa la proiectul nostru sunt:

  • Sectorul 3: Școală Gimnazială Cezar Bolliac, nr 70; Școală Gimnazială nr 84; şcoală Gimnazială ”Liviu Rebreanu
  • Sectorul 4: Școală Gimnazială George Bacovia; Școală Gimnazială ”Ionel Teodoreanu”; Școală Gimnazială ”Avram Iancu”
  • Sectorul 5: Școală Gimnazială Nr.126; Școală Gimnazială Mircea Sântimbreanu; Școală Gimnazială ”I. G. Ducă”; Școală Gimnazială ”Grigore Tocilescu”.
  • Judeţul Ilfov: Școală Gimnazială nr 1 Dascălu; Școală Gimnazială nr.1 Baloteşti; Școală Gimnazială Brăneşti; Școală Gimnazială Profesor Ion Vişoiu.

Proiectul Ecoatitudine a început în anul 2010 şi se desfăşoară pe o perioadă de zece ani, până în 2020. Anul acesta sperăm să ajungem la un număr de 50.000 de elevi la nivel naţional pe care să îi atragem în acest proiect, dar nu vrem să atragem numai copiii, ci şi părinţişi bunici”, a precizat Stere Creţu – Organizator/ Preşedinte SC Infomediu Europa & Parteners SRL.

Leave a Reply