atelier

Paște x 2, pentru fiecare dintre noi, programe de educație creativă pentru copii de 2-8 ani în Muzeul Vasile Grigore și în Zeppelin Schule

atelier

Asociația De dragul artei propune familiilor cu copii de 2-8 ani, în zilele de sâmbătă și duminică dar și

în joia și vinerea de dinainte de Florii, două moduri diferite de a petrece Paștele, alături de noi și de doi

prieteni dragi: Muzeul Vasile Grigore și Zeppelin Schule. Programul din cadrul Muzeului face apel

la tradițiile românești ale încondeierii ouălor și la imaginea icoanei populare, iar programul din cadrul

Școlii vizează tradiții internaționale pascale, cu iepurașul ca simbol al Paștelui.

Primul program care se desfășoară în primitorul muzeu de pe strada Maria Rosetti, nr. 29 este adresat

familiilor cu copii de 2-8 ani. Acesta propune o vizită inedită în sala cu icoane de unde se pornește

o serie de jocuri și discuții despre semnificația sărbătorii creștine dar și despre corespondențele dintre

viața lui Iisus și viața copilului din familia invitată: despre prieteni, despre daruri, despre supărări și

bucurii. La atelier se vor goli ouă adevărate care vor fi apoi pictate cu motive inspirate din motivele

întâlnite în sala de artă populară a colecției Vasile Grigore.

Programele în cadrul Muzeului Vasile Grigore se desfășoară după următorul orar:

• Sâmbătă, 20 aprilie, ora 10.00 programe pentru copii de 2-3 ani;

• Sâmbătă, 20 aprilie, ora 11.30 programe pentru copii de 4-6 ani;

• Duminică, 21 aprilie, ora 10.00 programe pentru copii de 4-6 ani;

• Duminică, 21 aprilie, ora 11.30 programe pentru copii de 6-8 ani.

• Sâmbătă, 27 aprilie, ora 10.00 programe pentru copii de 2-3 ani;

• Sâmbătă, 27 aprilie, ora 11.30 programe pentru copii de 4-6 ani;

• Duminică, 28 aprilie, ora 10.00 programe pentru copii de 4-6 ani;

• Duminică, 28 aprilie, ora 11.30 programe pentru copii de 6-8 ani.

Programările sunt absolut necesare și se fac numai în săptămâna programului la emailul:

oana@dedragulartei.ro (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor).

Taxele de participare la program sunt următoarele: 50 lei/doi membri ai familiei (părinte și copil), 60

lei/trei membri ai familiei, 70 lei/ patru membri ai familiei.

Programul de la Zeppelin Schule este adresat familiilor cu copii între 3 și 7 ani iar tema va consta

într-o călătorie în Europa prin obiceiurile de Paște ale diferitelor popoare. În Germania vom afla ce este

cu iepuroaica și ouăle de Paște, în Franța ne vom juca cu peștii de aprilie, iar în Bulgaria vom îngropa

ouăle vopsite pentru a scapa de răul anului trecut. Va fi folosită curtea generoasă și locul de joacă de aici

pentru joaca de-a Paștele (aceasta dacă vremea va fi bună) iar la atelier veselii iepurași se vor materializa

în timpul atelierului în coșulețe pentru ouă, cu ajutorul mâinilor dibace ale membrilor familiilor invitate.

Programele în cadrul Zeppelin Schule se desfășoară după următorul orar:

• Sâmbătă, 20 aprilie, ora 10.00 programe pentru copii de 3-5 ani;

• Sâmbătă, 20 aprilie, ora 11.30 programe pentru copii de 5-7 ani;

• Duminică, 21 aprilie, ora 10.00 programe pentru copii de 3-5 ani;

• Duminică, 21 aprilie, ora 11.30 programe pentru copii de 5-7 ani.

• Joi, 25 aprilie, ora 18.00 program pentru copii de 3-5 ani;

• Vineri, 26 aprilie, ora 18.00 program pentru copii de 5-7 ani;

• Sâmbătă, 27 aprilie, ora 10.00 program pentru copii de 3-5 ani;

• Sâmbătă, 27 aprilie, ora 11.30 program pentru copii de 5-7 ani;

• Duminică, 28 aprilie, ora 10.00 program pentru copii de 3-5 ani;

• Duminică, 28 aprilie, ora 11.30 program pentru copii de 5-7 ani.

Programările sunt absolut necesare și se fac numai în săptămâna programului la emailul:

dragos@dedragulartei.ro (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor).

Taxele de participare la programul de la Zeppelin Schule sunt următoarele: 40 lei/doi membri ai

familiei (părinte și copil), 50 lei/trei membri ai familiei, 60 lei/ patru membri ai familiei.

Programele vor fi urmate de o scurtă prezentare pentru părinți a ofertei educaționale Zeppelin Schule
care îmbină în mod fericit curricula românească cu metoda educativă germană ”pentru obișnuința de a
gândi liber și pentru un spirit educat”.

Leave a Reply