Sâmbătă – program de citit în aer liber. O zi de lectură în parc.

Cum ar fi ca sâmbătă să veniți cu toată familia în Herăstrau, dar nu pentru plimbare sau alergare, ci doar ca să citiți în aer liber?

Să vă luați de acasă o păturică și câte o carte pentru fiecare și să veniți să vă bucurați de relaxare, aer curat și o carte bună?

Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, ONG care susține educația timpurie și lectura ca mijloc de relaționare între părinți și copii, organizează sâmbătă de la 10.00 la 19.00 O zi de lectură în parc, la Roata Mare în Herăstrău.

“Ne dorim să umplem o pajiște de oameni, familii, care stau și citesc. Aceasta este ambiția noastră. Nu e un eveniment comercial, nu vindem nimic, ba chiar dăruim limonade reci celor care citesc” spune Carmen Lică, Director Executiv Centrul Step by Step.

În cadrul evenimentului vor fi ateliere de educație prin teatru cu Compania RepliKa (10.00-13.00) și chiar o piesă de teatru “Muzicanții din Bremen” (17.00-18.00).

O zi de lectură în parc este un proiect aflat la prima ediţie şi este o extensie a târgului de carte pentru copii miniLibri, ai cărui sponsori au fost în acest an Orange şi Volksbank.

„La Orange susținem investiția în educație și credem că aceasta trebuie începută încă din primii ani de viață. Jocurile și lectura contribuie la dezvoltarea armonioasa a celor mici și, în acest sens, punem la dispoziția copiilor și părinților servicii și aplicații inovatoare, menite a încuraja explorarea lumii fascinante a poveștilor și în mediul digital” a declarat Veronica Dogaru, Corporate Communications Manager la Orange România.

„La Volksbank încurajăm lectura ce înnobilează sufletul și mintea! Inițiativa a pornit dintr-o necesitate actuală: aceea de a stârni entuziasmul și motivatia pentru lectură, interesul pentru descoperire și imaginație în rândul preșcolarilor și școlarilor”, declară Alexandra Frunză – Șef Departament de Comunicare și PR din cadrul Volksbank România.

Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională (CEDP) este o organizaţie neguvernamentală care dezvoltă programe în domeniul educaţiei.

Din 1994, CEDP este cunoscut ca promotor al Alternativei Educaţionale Step by Step, alternativă care se aplică în 40 de judeţe din România, în creşe, grădiniţe şi clase din învăţământul primar. www.stepbystep.ro

Din 2000, CEDP a înfiinţat prima grădiniţă particulară care aplică metodologia alternativă Step by Step, un centru model de bune practici în ceea ce priveşte educaţia timpurie, Grădiniţa Bambi. www.bambistepbystep.ro

Din 2005, ca o continuare a eforturilor de promovare a conceptului de educaţie timpurie, CEDP completeaza spaţiul educaţional cu primul târg de carte pentru copii, Minilibri – spectacolul cărţii pentru copii. www.minilibri.ro

Din 2007, CEDP promovează cel mai inovativ program de educaţie timpurie, FasTracKids. www.ftk.ro

În 2012, CEDP a înfiinţat prima şcoală particulară care aplică metodologia alternativă Step by Step. www.scoalastepbystep.ro

Despre Orange
Orange este lider de piaţă în România cu 10.214 milioane de clienţi şi venituri de 291 milioane de euro la 31 martie 2013. Orange este parte a grupului Orange-France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 230 milioane de clienţi pe cinci continente.

Orange oferă o gamă extinsă de soluţii de comunicaţii clienţilor săi, atât utilizatori individuali, cât şi companii, de la servicii de bază până la servicii integrate de voce şi date fixe şi mobile.

Mai multe detalii despre produsele şi serviciile companiei sunt disponibile pe www.orange.ro.

Despre Volksbank

Fondată în anul 2000, Volksbank este o instituţie financiară cu origini austriece, care deserveşte peste 150.000 de clienţi, fiind una dintre cele mai importante 10 bănci de pe piaţa locală, cu active de 4.4 miliarde Euro.

Banca are 130 de sucursale, acoperind cele mai importante arii ale ţării. Ca bancă universală, Volksbank oferă astăzi o gamă completă de produse şi servicii, destinate tuturor categoriilor de clienţi: persoane fizice, companii mici şi mijlocii şi corporaţii mari.

Volksbank îşi propune să ofere produse financiare competitive şi consiliere clienţilor săi, acţionând ca un partener de încredere al acestora.

Leave a Reply