Sărbătoriţi Ziua Internaţională a Copilului împreună cu Teatrul Ion Creangă!

1 Iunie la Teatrul Ion CreangaZiua Internaţională a Copilului este încă un prilej de a sărbători copilăria. Teatrul Ion Creangă, prin specificul repertoriului, dedicat poveştilor copilăriei, încearcă să îi sărbătorească pe copii în fiecare zi a anului, iar de 1 Iunie a pregătit câteva evenimente speciale.

Astfel, de dimineaţă, cu începere de la ora 11.00, la Sala Rapsodia de pe Lipscani, puteţi lua parte la o poveste plină de învățăminte. “Carolina şi poneiul” de Laurențiu Budău, în regia regretatului maestru Cornel Todea, ne spune povestea unei fetiţe care a hotărât să nu mai crească pentru că nu se simte iubită. Piesa a câştigat, în anul 2010, premiul I la Concursul de Dramaturgie pentru Copii ”100, 1.000, un milion de poveşti” şi, dincolo de faptul că vorbeşte despre prietenie şi solidaritate, îi lasă pe părinţi să descopere, prin reacţiile celor mici, faptul că aceştia au mare nevoie de atenţie şi afecțiune. În distribuţie: Anca Zamfirescu, Liliana Donici, Ioana Ginghină, Ionuţ Antonie, Marius Nănău, Gabriel Coveşeanu, Cristian Boeriu, Eduard Petru Jighirgiu, Ionuţ Ciocia. Toţi copiii prezenţi la această reprezentaţie vor primi, gratuit, reviste cu dvd de la Editura Egmont.

Spectacolul va fi precedat de un vernisaj care celebrează câștigătorii Concursului Municipal “Paleta Micului Pictor – vis și culoare”. Cei interesați vor putea admira lucrările realizate de copiii coordonați de prof. Mariana Palea, în cadrul expoziției “Aplauze, flori și culori pentru actori”, aflată în foayerul Sălii Rapsodia, între orele 9.00-14.00.

În paralel cu activitatea de la sala de spectacole, în Parcul Cişmigiu din Capitală, în parteneriat cu ARCUB, Teatrul Ion Creangă susţine “O poveste cu povești, te-așteptăm să le ghicești”, o reprezentaţie interactivă, în aer liber, care îi are protagonişti pe actorii: Alexandrina Halic, Miruna Ionescu, Carmen Palcu, Mihai Verbițchi, Voicu Hetel, Oliviu Cristian Bughiu, Vera Linguraru, Marioara Sterian.

Şi, pentru că teatrul poveştilor copilăriei este dedicat tuturor celor mari şi mici, reprezentaţii Teatrului Ion Creangă, cu sprijinul CreArt – Centrul de creaţie, artă şi tradiţie al Municipiului Bucureşti – vor derula o acţiune, în câteva centre de plasament, prin care vor încerca să îi bucure pe cei mici cu poveşti frumoase şi jucării.

Mai multe detalii despre programul spectacolelor şi evenimentelor derulate de instituţie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, puteţi afla pe www.teatrulioncreanga.ro sau Facebook/TeatrulIonCreanga.

Sărbătoriţi Ziua Internaţională a Copilului împreună cu Teatrul Ion Creangă!

Leave a Reply