caravana muzeelor

Urcați copiii în Caravana Muzeelor!

caravana muzeelor

Aflată la a doua ediție, Caravana Muzeelor invită copiii de 6-10 ani să cunoască mai bine Bucureștiul. Astfel, nouă muzee și organizații culturale vor găzdui, pe durata vacanței de vară, ateliere de educație cultural-artistică coordonate de Global Mindscape.

Urcați copiii în Caravana Muzeelor în perioada 17 iulie – 13 septembrie 2013, de miercuri până vineri, începând cu ora 10.00 (aproximativ două ore).

Prin intermediul jocului și al artelor, copiii vor descoperi, pe înțelesul lor, câteva secrete ale muzeelor și tehnici artistice inspirate de obiectele de preț găzduite de acestea. Pe care, firește, le vor experimenta: cu pensula în mână și foaia albă în față, prin lucrări în creion, pastel, tempera sau chiar modelaj. Caravana Muzeelor a fost inițiată în luna iulie 2012, numărul de muzee implicate inițial fiind de cinci. Anul trecut ne-am bucurat să avem alături copii care au parcurs trei sau chiar patru muzee ale caravanei. În 2013 numărul muzeelor a crescut sensibil, iar tematica este mult mai diversificată. Atelierele de vacanță debutează la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, unde povestim despre constelații zodiacale, despre monștri marini și despre… hărți. La Muzeul de Artă “Vasile Grigore – pictor și colecționar” copiii au ocazia să descopere stilul inconfundabil al artistului Vasile Grigore, personalități portretizate de diverși artiști, precum detalii despre colecția de artă tradițională românească. A treia săptămână este dedicată Muzeului Național al Pompierilor din Foișorul de Foc: descoperim turnul de observare a incendiilor – cea mai înaltă construcție a Bucureștiului la sfârșitul secolului al XIX-lea, realizăm un steag sau ne fotografiem cu o cască și îi cunoaștem mai bine pe cei care ne protejează de foc. La Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I” participanții descoperă detalii despre o colecție impresionantă, fără de care istoria României ar fi greu de imaginat. Expozițiile vor fi îmbogățite, special pentru aceste ateliere, cu obiecte selectate din depozitele muzeului. În plus, temele alese vor permite copiilor să asculte poveștile specialiștilor muzeului.

O noutate a acestei ediții este Muzeul Național al Țăranului Român, unde copiii au ocazia să se familiarizeze cu universul rural dintr-o perspectivă contemporană. La Muzeul Național Tehnic “Prof. Inginer Dimitrie Leonida” participanții înțeleg mai bine de ce alegem telefonul mobil ori cum s-a făcut trecerea de la trăsură la automobil. O selecție inedită de lucrări de artă contemporană românească permite familiarizarea copiilor cu teme de actualitate și experimentarea unor tehnici artistice inovative la Anaid Art Gallery (cum ar fi aurirea unei jucării și realizarea de bijuterii pe plăcuțe de aluminiu). La începutul lunii septembrie copiii vor observa modul în care lumea artei și cea a teatrului s-au împletit în creația artistului George Lӧwendal și vor realiza propriile lucrări inspirate de colecția găzduită de Fundația Löwendal. Ca și anul trecut, ultima săptămână este dedicată unui muzeu surpriză în peisajul Bucureștiului!

Caravana Muzeelor se oprește la temele:

  • Călătorie imaginară în Muzeul Hărților (17 – 19 iulie)
  • Vasile Grigore și secretele unei colecții (24 – 26 iulie)
  • Foișorul de Foc și destinul pompierilor (31 iulie – 2 august)
  • Despre istorie la Muzeul Militar (7 – 9 august)
  • Muzeul Țăranului Român: mereu actual (14 – 16 august)
  • Descoperim știința prin artă la Muzeul Tehnic (21 – 23 august)
  • Arta contemporană pentru copii la Anaid Art Gallery (28 – 30 august)
  • Despre teatru, artă și arhitectură la Fundația Löwendal (4 – 6 septembrie)
  • Un muzeu-surpriză în peisajul Bucureștiului (11 – 13 septembrie)
  • Urcați copiii în Caravana Muzeelor folosind adresa caravana.muzeelor@gmail.com sau telefonul 0724.083.932

Taxa de participare, care include materialele folosite și accesul în muzeu:

  • 20 lei / copil / atelier
  • 50 lei / copil / 3 ateliere desfășurate la același muzeu (în aceeași săptămână)

Adulții pot asista la ateliere prin achiziționarea biletului de intrare.

Pe durata vacanței de vară pot participa la atelierele Caravanei Muzeelor și grupuri organizate de copii, pe bază de programare cu minimum două săptămâni în avans (after-school-uri, asociații, fundații ș.a.).

Urcați copiii în Caravana Muzeelor!

Caravana Muzeelor este organizată de Global Mindscape în parteneriat cu:
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi: www.muzeulhartilor.ro
Strada Londra nr. 39, sector 1, București (zona Piața Dorobanți)
Muzeul de Artă “Vasile Grigore – pictor și colecționar”: www.muzeul-vasile-grigore.ro
Str. Maria Rosetti nr. 29, sector 2, Bucureşti (lângă intersecția cu Str. Vasile Lascăr)
Muzeul Național al Pompierilor – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență: www.muzeulpompierilor.ro
Bd. Ferdinand I nr. 33, sector 2, București (în Foișorul de Foc)
Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I”: www.mapn.ro/muzeumilitar/index.html
Str. Mircea Vulcănescu nr. 125 – 127, sector 1, Bucureşti (zona Plevnei)
Muzeul Național al Țăranului Român: www.muzeultaranuluiroman.ro
Şos. Kiseleff nr. 3, sector 1, Bucureşti (zona Piața Victoriei)
Muzeul Național Tehnic “Prof. Inginer Dimitrie Leonida”: www.mnt-leonida.ro
Str. Candiano Popescu nr. 2, sector 4, Bucureşti (intrarea prin Parcul Carol I)
Anaid Art Gallery: www.anaidart.ro
Str. Slobozia nr. 34, sector 4, București (zona Rondul Coşbuc)
Fundația Löwendal: www.lowendal.ro
P-ța. Gh. Cantacuzino nr. 1, sector 2, București (lângă Grădina Icoanei)

Leave a Reply