Un nou sezon din animatia de comedie pentru copii, castigatoare a premiului Bafta, „Phineas si Ferb”

Sezonul 3 din serialul preferat de la Disney Channel va avea premiera sâmbătă 17 septembrie

Bucuresti, 17 septembrie: The Walt Disney Company a anunţat astăzi lansarea de către Disney Channel a celui de-al treilea sezon din animaţia de comedie pentru copii, câştigătoare a premiului BAFTA, Phineas şi Ferb, începând de sâmbătă, 17 septembrie la ora 9:00.

Produsă în formatul tradiţional de animaţie 2D din colajele artistului, serialul prezintă personaje minunate, poveşti, muzică şi intrigi bazate pe tema inventivilor fraţi vitregi. Phineas Flynn şi fratele său vitreg, Ferb Fletcher, sunt hotărâţi să învingă plictiseala şi fac ca fiecare zi din cele 104 zile de vacanţă de vară să conteze. Fraţii visează lucruri imposibile şi, cumva, reuşesc să transforme aceste vise în realitate. În plus, băieţii reuşesc să nu lase urme înainte ca părinţii să ajungă acasă, spre disperarea surorii lor mai mari, Candace. Fraţii vitregi Phineas şi Ferb şi ornitorincul lor de casă, Perry, se distrează mult împreună, făcând tot felul de nebunii, cum ar fi să construiască un roller coaster în grădină. Phineas este o persoană foarte energică, Ferb este partenerul lui tăcut, iar aparent docilul Perry este de fapt un agent secret deghizat în acest serial animat caraghios şi distractiv.

În cel de-al treilea sezon, fraţii sunt chiar şi mai neastâmpăraţi, enervând-o pe biata lor surioară Candace. Lansarea are loc cu un episod tematic special, este ziua de naştere a lui Phineas, iar Ferb a venit cu un plan să îl ajute pe Phineas să sărbătorească în cel mai bun mod posibil– cu un show de clipuri! Montajele includ…invenţiile lui Phineas şi Ferb, trucurile lui Perry, capcanele lui Perry, dispozitivele lui Doofenshmirtz, plus multe altele! Între timp, Candace încearcă să obţină în sfârşit dovada pentru a-i prinde pe fraţii ei în flagrant odată pentru totdeauna. De cealaltă parte a oraşului, Perry trebuie să îl oprească pe Doofenshmirtz să se folosească de non-inatorul lui pentru a preveni apariţia la televizor a biografiei fratelui său.

Animaţia Walt Disney Television este creată şi produsă executiv de Dan Povenmire (“Family Guy”) şi Jeff “Swampy” Marsh (“The Simpsons” şi “Rocko’s Modern Life”).

Nu pierdeţi alte aventuri ale acestui duo neliniştit în cel de-al treilea sezon Phineas şi Ferb lansat pe Disney Channel începând de sâmbătă 17 septembrie la ora 9:00.

Pentru mai multe informatii si imagini, va rugam contactati:
Gabriela Preda, Gabriela.preda@porternovelli.ro, 0751 426.235

Despre Compania Walt Disney în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa:
The Walt Disney Company (TWDC) este lider în domeniul divertismentului şi media cu programe diversificate pentru familie şi cinci segmente de activitate: parcuri şi staţiuni, divertisment televizat, reţele media, produse de consum şi grupul său media interactiv.

TWDC Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) activează în regiune de peste 70 de ani, în peste 23 de ţări şi are peste 5.500 de angajaţi. Disneyland Paris s-a deschis în 1992 şi este în prezent principala destinaţie turistică din Europa. TWDC este un distribuitor major de film, printre succesele sale recente numărându-se ‘‘Piratii din Caraibe: Pe ape si mai tulburi’’ şi ‘‘Povestea Jucariilro 3’’—ambele filme au înregistrat recorduri în regiune, contribuind cu peste 1 miliard de dolari la box-office la nivel global. Compania este şi un furnizor important de programe TV, distribuind seriale de televiziune marca Disney si nu numai, printre care se numără serialele de succes ‘‘Neveste disperate” care se situează în top 10 seriale americane difuzate în Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie. Există 59 de canale marca Disney (Disney Channel, Disney XD, Playhouse Disney, Disney Cinemagic şi Toon Disney) în 23 de limbi din 118 ţări care ajung în peste 91.3 milioane de case în regiunea EMEA. Gama variată de produse de consum Disney dezvoltate la nivel local sunt comercializate în magazine specializate şi retaileri de masă, precum şi în peste 100 de magazine Disney din Marea Britanie, Spania, Italia, Franţa şi Portugalia. Un nou concept de magazin, lansat recent în şapte oraşe din Europa, oferă o experienţă unică şi magică de cumpărături de care se poate bucura întreaga familie.


Despre Disney Channel

Disney Channel, canalul pentru copii câstigator al mai multor premii, intra în lumea copiilor si a familiilor cu combinatia de seriale live-action precum Magicienii din Waverly Place, noua animatie Viata în Acvariu, filmele special create pentru ei Camp Rock 2: The Final Jam si Magicienii din Waverly Place Filmul. Toate programele sunt concepute în jurul unui set de valori, care îi ajuta pe copii sa depaseasca provocarile procesului de crestere si îi încurajeaza sa creada în ei însisi, sa îsi urmeze visele si sa celebreze familia.

Leave a Reply