Violenţa asupra copiilor în familie – cifre şi fapte din jurul lumii

Ne-am putea închipui, dată fiind bogăția de înțelepciune populară care ne spune că „bătaia este ruptă din rai” și „unde dă mama crește”, că violența asupra copiilor este un fenomen 100% românesc.

În realitate însă, România face parte din cele 39 de state, puține ce-i drept, care au interzis prin lege orice formă de violență asupra copiilor (doar 8,4% dintre copiii lumii trăiesc în aceste state). Cu toate acestea, România este exemplul clar în care se poate vedea cum, în ciuda legilor care sancționează violența asupra copiilor, adulții lovesc în continuare, cu palma și cuvântul, atrăgând astfel atenția asupra faptul că, dincolo de a fi suficientă, legea este doar primul pas necesar în lupta pentru eliminarea oricărei forme de violență împotriva copiilor noștri. Al doilea este educația.

Ce se întâmplă însă cu 91.6% dintre toți copiii lumii? Ei bine, 39,5% dintre aceștia trăiesc în 38 de țări în care bătaia, biciuirea, flagelarea sau încătușarea copiilor sunt sancțiuni legale aplicate copiilor care săvârșesc diferite tipuri de infracțiuni. Alte 31 de state ale lumii au respins recomandările făcute prin Convenția cu privire la Drepturile Copiilor, de a elimina pedepsele corporale și umilitoare din procesul de creștere și educație a copiilor, argumentând că familiile și școlile din acele țări nu sunt pregătite să renunțe la bătaie în situații în care comportamentul copilului justifică acest tip de măsură „disciplinară”.

Alte 46 de state depun în acest moment eforturi în vederea adoptării măsurilor care să scoată violența copiilor în afara legii.

La finalul anului 2011, studiul internațional „Five years on. A global update of violence against children. A report from the NGO Advisory Councilfor follow up to the UN Secretarz-General’s Study on Violence against Children”, consemna: „copiii continuă să fie abuzaţi, bătuţi, arşi şi abuzaţi sexual de către adulţii din viaţa lor – părinţi, profesori, îngrijitori, angajaţi în instituţii de protecţia copilului; traumatizaţi de violenţa din comunitate, traficaţi, expuşi la violenţă domestică, pedeapsă corporală şi abuz emoţional. Ariile de progres sunt puţine, iar progresul minim.”

În același an, UNICEF (studiul „Child Disciplinary Practices at Home. Evidence from a Range of Low and Middle Income Countries”) anunța că „nivelul de violenţă împotriva copiilor rămâne şocant şi inacceptabil de înalt”, cu 86% dintre copiii cu vârste cuprinse între 2-14 ani disciplinaţi prin utilizarea de tehnici violente (pedeapsă corporală, abuz psihologic) de către părinţi sau alţi aparţinători; același studiu arăta că 2 din 3 copii, la nivel mondial, sunt bătuţi acasă.

În ţări precum Marea Britanie şi SUA, copiii au un risc de până la trei ori mai mare decât adulţii de a deveni victime ale comportamentelor agresive severe, inclusiv crimă. La nivel mondial, copiii cu dizabilităţi au un risc de până la cinci ori mai mare decât populaţia generală de copii de a fi victime ale abuzului fizic şi sexual.

Anual, liniile telefonice de tip child helpline înregistrează peste 14 milioane de apeluri, violenţa şi abuzul fiind cele mai frecvente motive de contact.

Aceptarea firească a violenţei ca dimensiune firească a procesului de creştere şi îngrijire a copilului se reflectă în:

–       legi care încă nu interzic total violenţa asupra copiilor în toate contextele de viaţă ale acestuia;

–       mecanisme ineficiente de protecţie;

–       număr extrem de mare de abuzatori nepedepsiţi/ neintegraţi în programe de suport psihologic.

În România, o țară care a interzis acum 10 ani orice formă de violență asupra copiilor în familie, 63% dintre copii sunt în continuare bătuți acasă de către părinții lor (Salvați Copiii, „Abuzul și neglijarea copilului. Studiu sociologic la nivel național, 2013”).

Diana Stănculeanu, Psihoterapeut Salvați Copiii

Articol elaborat în cadrul campanie „Zâmbetul care ascunde frica” derulată de Salvați Copiii pentru eliminarea violenței împotriva copiilor.

Foto SalvatiCopiii.ro

Leave a Reply