cris-tim

Cris-Tim transformă copiii talentaţi în vedete

Dacă atunci când vorbeşte te face să zâmbeşti, orice gest al lui este însoţit de o mimică expresivă şi, pe deasupra, are şi răspunsuri ingenioase la întrebări obişnuite, atunci merită să-ţi înscrii copilul la cel mai tare concurs al acestei primăveri, „Cris-Tim te face superstar!”, care se desfăşoară în perioada 17 martie – 13 aprilie 2014.

Competiţia se adresează părinţilor care au copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani, mecanismul de înscriere fiind simplu. Tot ce trebuie să faci este să îţi filmezi copilul spunând „Salam Săsesc”, apoi roagă-l să răspundă la întrebarea „Dacă ai fi tu mama mea, şi eu copilul, ce m-ai pune să fac?”. Încarcă înregistrarea video pe platforma superstar.cristim.ro, iar Cris-Tim îţi transformă copilul în superstar!

Săptămânal, vor fi aleşi cinci copii în ordinea voturilor publicului. Din aceştia, un juriu format din doi reprezentanţi ai departamentului de marketing Cris-Tim, regizorul spotului şi directorul de creaţie al agenţiei de publicitate va alege doi finalişti. La sfârşitul celor patru săptămâni de concurs, opt copii vor fi distribuiţi în noua reclamă Salam Săsesc de la Cris-Tim, având şansa la celebritate.

Aceeaşi oportunitate a avut-o acum 12 ani şi fetiţa din prima reclamă Salam Săsesc de la Cris-Tim, care a reuşit să impresioneze o ţară întreagă prin drăgălăşenia ei. Luiza Lucuţa revine acum alături de Cris-Tim pentru a căuta următoarele vedete în noua campanie Salam Săsesc. Copilul tău poate fi una dintre ele!

Mai multe detalii despre concurs sunt disponibile pe site-ul superstar.cristim.ro.

Leave a Reply