Cum stimulăm copiii să facă mişcare?

SETS

Ovidiu Gavrilovici este Conferenţiar Doctor în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii A.I. Cuza din Iaşi. În calitate de membru al Consiliului Ştiinţific al mişcării naţionale “Şi eu trăiesc sănătos! – SETS”, Gavrilovici ne propune modalităţi prin care putem stimula copiii să facă zilnic activităţi fizice.

„Din perspectivă psihologică, motivarea copiilor pentru a face mişcare, de preferinţă în aer liber, poate fi realizată luând în considerare următoarele aspecte:

Identificaţi pasiunile copilului: Ce îi place? La ce se uită cu plăcere (multimedia), deoarece interesele din această zonă de informare se pot asimila în viaţa reală. Este interesat de exersarea şi demonstrarea puterii, rezistenţei sau a jocului în echipă?

Stimulaţi-vă copilul să aleagă acţiunea sau activităţile preferate. Nu îi impuneţi propria preferinţă.

Discutaţi cu copiii, pregătiţi punerea în practică a pasiunilor lor, chiar şi în mod indirect. De exemplu, dacă le plac spectacolele, filmele sau joaca în parc, mergeţi pe jos în drum spre aceste locaţii; proiectaţi împreună cu ei viitoarele activităţi şi imaginarea activă a acestora. Nu impuneţi copilului un rol, negociaţi cu el anterior referitor la partea lui de rol în pregătirea şi realizarea acţiunii. Poate fi şi o simplă alegere a ţinutei, sau a locului unde mergeţi.

Cultivaţi şi recompensaţi activitatea, mişcarea; procesul, nu rezultatul (victoria, câştigul, obţinerea trofeului competiţiei). Dialogaţi constructiv despre plăcerea şi beneficiile activităţilor fizice, a sportului în general, despre alimentele care îl ajută să crească armonios, despre igiena personală, importanţa relaţiilor bune cu cei din jur: familie, prieteni, colegi, despre grija şi respectul faţă de natură, despre pasiunile sale – descoperiţi ce îi place, ce îl bucură, ce îl face fericit.

Fiţi un model pentru copil! Aceasta înseamnă să nu aşteptăm copiii să “iasă pur şi simplu afară”, “să se joace cu copiii”, ci să aveţi un rol implicit şi activ în modelare, stimulare, recompensare şi, mai ales, în a-i oferi ocazii variate de exersare a pasiunii, a preferinţelor pentru mişcare. A fi părinte model nu înseamnă doar să povesteşti despre “vremurile de altădată” când singura opţiune era să “ieşi afară” la mişcare sau la competiţiile sportive ad-hoc sau organizate la care ai participat în copilărie, adolescenţă sau în tinereţe; este vorba despre a face mişcare acum şi despre oportunităţile pe care le creezi în prezent.

Ajutaţi-l să devină un-copil-care-preferă-mişcarea!

Pe lângă activităţile noastre directe de promovare, susţinere şi acompaniere a copiilor în activităţile legate de mişcare, putem să adăugăm mijloace care le întăreasc aceste experienţe benefice. Putem să folosim obiecte asociate mişcării: haine şi încălţăminte de sport, ecusoane, şepci, fotografii cu ei in mişcare, postere, videoclipuri ale activităţilor realizate de ei sau ale celor pe care îi admiră, tocmai pentru a pregăti împreună – de preferinţă, a recapitula şi a continua experienţa de a face mereu cu plăcere mişcare. Astfel, mişcarea şi a-fi-în-mişcare devine o preferinţă, în timp, un element identitar; copilul se prezintă sieşi, familiei şi lumii ca un-copil-care-preferă-mişcarea… şi acesta este rezultatul pe care îl dorim, nu-i aşa?

Mişcarea dezvoltă încrederea în sine

Pentru cei pentru care mişcarea este un teritoriu prea puţin cunoscut, propun să apelăm la principiile creşterii încrederii în sine, plecând de la 2 maeştrii psihologi, precum Albert Bandura

sau Lev Vygotski. Bandura sugerează înţelegerea dezvoltării încrederii în sine şi a percepţiei succesului copilului într-o sarcină sau activitate prin reamintirea propriilor lui succese anterioare. De aici importanţa de a avea modele adecvate, de a apela la antrenori, atunci când vorbim de sport de performanţă. Observarea şi modelarea de calitate creşte şansa dezvoltării încrederii în sine, a imaginării posibilităţii succesului unei acţiuni.

Oferiţi-i activităţi „la îndemână”: nici prea uşoare, nici prea complexe!

Sarcina sau activitatea să fie “la îndemâna” copilului, nici prea simplă, pentru a fi neprovocatoare, plictisitoare, redundantă, nici prea complexă, pentru a nu deveni imposibil de atins şi deci, demotivantă, mai ales dacă rezultatul este important. Ingeniozitatea, imaginaţia, dedicaţia şi stăruinţa adultului este de a fi atent în a oferi copilului exact ceea ce are el nevoie: ocazii constante potrivite nivelului de “dezvoltare” al performanţei sau capacităţii sale.

Încurajaţi-vă copilul!

Recompensarea adecvată a copilului cu încurajări autentice, credibile este importantă: „poţi, ştiu că poţi, am încredere în tine!”. Aceste încurajări nu sunt dependente de succesul real al sarcinii sau al acţiunii copilului: indiferent de rezultatul încercării vom continua să credem şi să afirmăm că el sau ea poate şi ştim că are această aptitudine care se va manifesta, mai devreme sau mai târziu. Insuflarea încrederii în copil începe cu asumarea şi afirmarea propriei noastre încrederi.

Copiii vor face mişcare în fiecare zi, în măsura în care noi, părinţii, avem încredere cu adevărat că ei pot face acest lucru. Trebuie să credem cu adevărat, să “îi vedem” mişcându-se şi să ne bucurăm de imaginea aceasta, atunci când vorbim despre mişcare, când îi încurajăm pentru a face sport, când conversăm despre experienţele lor legate de activităţile fizice.

Imaginea “de succes” – de copil bucuros şi în mişcare (şi nu de copil campion, sau olimpic) – pe care părinţii o au şi o pot proiecta asupra copilului poate fi un stimul important pentru acesta. Copilul va asocia astfel mişcarea cu succesul, cu bucuria de a o practica. „

Leave a Reply