Zoobe

Zoobe lansează versiunea 2.0 și se monetizează prin intermediul Zoobe Shop

Zoobe

Aplicația de mesagerie mobilă cu avataruri animate a avut parte de un redesign ce îi are pe Ștrumpfi și STREET FIGHTER® ca parteneri de lansare

Berlin, Germania – 11.12.2013 – Zoobe, creatorul avatarurilor animate pentru mesagerie mobilă, a lansat astăzi versiunea 2.0 a aplicației sale inițiale pentru dispozitivele mobile cu iOS, urmând ca în scurt timp și versiunea pentru Andoid să fie disponibilă.

Această schimbare a platformei de mesagerie mobilă introduce o gamă de noi opțiuni, inclusiv Zoobe Shop, unde faimoasele personaje 3D cu licență precum Ștrumpfii și STREET FIGHTER® pot fi achiziționate pentru a completa familia existentă de avataruri animate ce distribuie mesaje. Printre noile personaje se numără renul Rudolph și o selecție de avataruri specifice Crăciunului. Acestea vor fi disponibile în timp pentru a fi utilizate de sărbători.

Zoobe Shop se lansează cu 12 pachete de noi avataruri disponibile, dar multe altele sunt programate să apară periodic în lunile următoare. Noile apariții în familia personajelor Zoobe includ faimoasele personaje de film și televiziune Ștrumpfii, cu o ediție specială de Crăciun, dar și RYU din seria jocurilor video STREET FIGHTER®. De asemenea, datorită unui acord existent cu Warner Brothers, avataruri inspirate din filmul german de desene animate Keinohrhase & Zweiohrküken se găsesc în Zoobe 2.0.

Noua aplicație completează intefața cu opțiuni extinse de share, un nou meniu de navigație, download mai rapid și un design îmbunătățit. Utilizatorii Zoobe existenți vor descoperi că personajele din aplicațiile precedente, Zoobe Pets și Zoobe Eve, au fost unificate într-o singură aplicație care are mult mai multe de oferit.

“Explozia pieței de stickere în mesageria mobilă reprezintă un indicator a cât de multe așteaptă utilizatorii de la comunicarea pe mobil în zilele noastre; nu doar text. Și avem convingerea că avatarurile animate sunt evoluția naturală a acestui concept“, a spus Lenard F. Krawinkel, CEO și fondator Zoobe. “Tehnologia noastră animată încorporată în noul Zoobe va oferi oamenilor șansa de a trimite mesaje și mai personale.”

Cu download gratuit pentru dispozitivele ce folosesc iOS și Andoid, Zoobe este un serviciu de mesagerie mobilă care transformă înregistrările personale ale vocii în mesaje video animate, transmise prin intermediul unuia dintre avatarurile 3D, la alegerea utilizatorului. Zoobe folosește o tehnologie brevetată de recunoaștere și sincronizare a vocii în mesaj. Un avatar este plasat peste orice imagine-fundal sau fotografie și creează instant un mesaj video unic, ce poate fi văzut pe telefon, dar și online cu ajutorul unui URL distribuit.

“Suntem încântați să colaborăm cu Zoobe pentru personajele ștrumpfi” a declarat echipa IMPS. “Suntem entuziasmați că micii noștri prieteni albaștri vor împărtăși distracție și mesaje <> peste tot în lume.”

Spre deosebire de alte aplicații unde toate animațiile sunt stocate local, Zoobe utilizează servicii cloud peste tot în lume pentru a asigura procesarea instantă și transmiterea mesajelor indiferent de locul din care sunt trimise, necesitând minimul de resurse pe dispozitivul mobil.

Compania ce are sediul în Berlin a fost fondată de premiatul director de film Lenard F. Krawinkel a cărui muncă anterioară include filmul “Back to Gaya”, dar și spoturi publicitare pentru Volkswagen și Disney. Zoobe are peste 25 de angajați și dorește să își extindă echipa în toate disciplinele, în special în dezoltarea mobilă.

Leave a Reply