Un pacient român de 3 ani a beneficiat de tratament cu propriile celule stem stocate de Cord Blood Center Medical

cord bood center

Cord Blood Center Medical, prima bancă de celule stem din România, a facilitat tratamentul cu propriile celule stem pentru un pacient român în vârstă de 3 ani. Transplantul a fost realizat în cadrul unuia dintre centrele de renume în domeniul medicinei regenerative, Spitalul Duke University din Carolina de Nord, SUA.

In urma unui accident care a intervenit la vârsta de 11 luni şi care a dus la o lipsa severa de oxigenare a creierului, micutul a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală. „La nasterea lui Alex, a venit ca un lucru foarte natural să stocăm celulele stem din sângele placentar. Insă ne gândeam că vom putea ajuta pe altii, nu că vom avea chiar noi nevoie de el,” a afirmat mama lui Alex.

Unul dintre medicii care s-au ocupat de micuţ în ultimii doi ani, i-a recomandat tratament cu propriile celule stem în vederea refacerii leziunilor provocate de afecţiunea sa. Demersul nu s-a putut concretiza dupa accident, dar imediat ce micuţul a fost transportabil şi s-au identificat soluţii pentru afecţiunea sa, Cord Blood Center Medical i-a oferit sprijinul. După o evaluare riguroasă, specialiștii de la Duke University Hospital au acceptat utilizarea grefei şi l-au programat pentru intervenţie.

Astfel, Alex a călătorit la începutul lunii martie în Statele Unite ale Americii, unde i s-a administrat grefa proprie de sânge placentar procesată de către specialiștii Cord Blood Center Medical și depozitată în banca din București.

“I-am administrat grefa intravenos şi celulele vor circula prin corpul său către creier, dar nu ştim cât va dura acest lucru. Ar putea dura câteva săptămâni sau chiar luni. Am aflat în urma testelor că atunci când celulele ajung în organism, reuşesc să producă hormoni care trimit semnale către propriile sale celule pentru a ajuta la refacerea creierului şi trimit semnale pentru a reduce inflamaţia – una dintre cauzele principale ale lezării creierului după un accident de tipul celui prin care a trecut el. Asadar, celulele pot opri inflamarea şi pot spori abilitatea celulelor nervoase proprii de a se reface,” a afirmat Dr. Joanne Kurtzberg, expert de renume international în domeniul transplantului de sânge placentar ombilical, Chief of the Division of Pediatric Blood and Marrow Transplantation la Duke University Medical Center în Durham, Carolina de Nord care s-a ocupat de tratamentul lui Alex.

Legat de posibilele progrese ale lui Alex în urma infuziei cu propriile celule stem, prof. Kurtzberg a adăugat: “Este foarte greu de estimat, dar cred că ar putea fi mai prezent, mai conştient de ce îl înconjoară şi capabil să interacţioneze mai mult cu părinţii săi. In mod normal, vedem mai întâi schimbări ale funcţiei cognitive, adică de gândire, înainte de schimbările motorii.”

“Ne bucurăm că intervenţia a decurs bine şi că specialiştii de la Duke s-au putut baza pe calitatea grefei pentru aceasta procedura. Sperăm că aceasta să sprijine cat mai mult evoluţia lui Alex.” a afirmat Directorul General Cord Blood Center Medical, Dr. Tudor Panu.

Intorşi acasă, părintii continuă cu aceeaşi precizie şi determinare terapiile speciale, căci fiecare dintre ele reprezintă o caramidă într-o construcţie amplă pe care şi-au propus să o realizeze împreună cu Alex.

Leave a Reply