afis_campanie_donatii_Teatrul_Ion_Creanga

Teatrul Ion Creangă, alături de copiii cu nevoi speciale cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down (21 Martie)

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down, Teatrul Ion Creangă este alături de copiii cu nevoi speciale. Astfel, în data de 20 martie a.c., instituția a programat spectacolul interactiv „Un lup, o capră și trei iezi”, care se va desfășura cu casa închisă, la Sala Rapsodia, începând cu ora 17.00, special pentru copiii cu sindrom Down.

Cu scopul de a informa şi de a atrage atenţia societăţii şi autorităţilor asupra acestui sindrom, Teatrul Ion Creangă a inițiat un parteneriat cu Asociația Down București prin care îşi propune să creeze, în viitorul apropiat, o serie evenimente speciale, de tip relaxed performance, care au rolul de a veni în sprijinul copiilor cu nevoi speciale, favorizând totodată incluziunea socială a acestora.

La eveniment vor participa organizaţii ce au drept beneficiari persoane cu sindrom Down, fiind aşteptaţi peste 300 de invitați (copii, însoţitori, voluntari, reprezentanţi ai asociaţiilor, partenerilor şi ai mass-media). Dintre acestea se remarcă Asociaţia Angels Down, Asociaţia Down Bucureşti, ASDB, Asociaţia Never Down Buzău, Fundaţia Mână de Lucru, Asociaţia Hoffnung România, Casa Speranţei Iaşi, Şcoli Gimnaziale Speciale din Bucureşti etc.

Mai multe informații despre acest eveniment găsiți pe site-ul www.teatrulioncreanga.ro și pe pagina Facebook.com/TeatrulIonCreanga.

Leave a Reply